Povestind Bucurestiul

Cind incerc sa ma strecor dimineata, dinspre periferia orasului Drumul Taberei catre centrul orasului Bucuresti, am nevoie doar de trei lucruri: o ora jumate, o carte si un pachet de tigari. Asta, insa, doar daca ma aflu in fata unui volan - daca ma aflu in fata si, respectiv, in spatele, dreapta si stinga unui numar imposibil de calatori transpirati (chiar daca jumatate dintre acestia sint fete care isi flutura sistematic degetele in sandale ca sa faca putin curent in autobuz), putem taia tigarile de pe lista...

 

Ati facut impartirea, nu? Circa 9 kilometri parcursi, de regula, in 90 de minute, inseamna o viteza de contemplare de 6 kilometri pe ora. O suta de metri pe minut... Dimineata, pe portiunea dintre Valea Oltului si Razoare, pe cele doua benzi de circulatie pe sens - citeodata trei, cind nu sint parcati tot felul de nesimtiti pe banda unu; citeodata patru, pe ultimul segment, cind nici eventualii politisti prezenti sa incurce traficul in intersectia de la Razoare nu mai strimba din nas la cei care folosesc linia de tramvai - ajungi, treptat, sa intilnesti aceiasi oameni, scurgindu-se spre 'servici' (ca altfel nu pot sa-l numesc) ca niste omizi uriase, colorate, pufaitoare, in micile lor acvarii de piranha 'da Bucuresti', facindu-si incalzirea (la propriu) inainte de a se aseza in spatele unui birou sau a orificiului unui ghiseu, pentru a infuleca de vii alti potentiali competitori in trafic, grupati in fata biroului sau ghiseului sub forma unor omizi mai mici si mai golase si nepufaitoare (da, nici în Romania nu se mai fumeaza indoors de citiva ani buni).

Ati vazut cu totii stirea, de anul trecut, cu soferita britanica amendata pentru ca se machia in trafic, nu? Daca vreunui politist roman i-ar veni ideea sa apara in ziare cu o astfel de stire, ar trebui sa ceara cite un chitantier nou la fiecare 15 minute. Barbatii citesc, de regula, ziare, iar femeile, de regula, carti, preponderent cu coperti roz sau vernil - lecturi pe care le pot întrerupe in orice moment pentru a-si muta acvariul citiva metri mai incolo, in trafic. Multi isi iau micul dejun ori isi beau a doua (sau poate chiar prima) cafea abia odata ajunsi in spatiul securizant al masinii si aproape toata lumea vorbeste la telefon - cu siguranta, cu alti bucuresteni, blocati in (alt) trafic, citiva kilometri mai la dreapta sau mai la stinga. In fine, viata exista si in alta parte: pasagerii fumatori cazati in acvarii in care nu se fumeaza, coboara, rind pe rind, din masini si se strecoara prin trafic, constienti ca sint degradati doar temporar la rangul de pietoni, isi fumeaza tigarile cu 4 la ora si isi reiau contemplarea, din nou pasiva, dar motorizata, citeva sute de metri mai incolo...

'Unde e povestea?' va intrebati, fireste. Ei, bine, ar putea fi mai multe, dar textul s-ar lungi nepermis de mult, asa ca o sa va las pe voi sa... Va dati seama ca, in aceste conditii, categoria 'vecini de trafic' suna perfect rezonabil. E evident ca, in timp, ajungi sa te saluti cu unii dintre ei, sa te interesezi, politicos, de sanatatea lor si de succesele la invatatura ale odraslelor. Sau doar sa le zimbesti altora (de sex opus, fireste), examinind oportunitatea adoptarii, in Bucuresti, a unor formule de car sharing, ca in Marea Britanie, de pilda...  Si atunci, ar putea fi vorba, deci, de oameni pe care ii vezi saptamini si luni de zile 'in trafic' si care, apoi, dispar, intr-o buna zi, fara urma si nu mai afli niciodata ce s-a intimplat cu ei - daca au murit, daca au cistigat la loto, daca s-au mutat in Berceni sau in Canada. Sau despre cautarea (sau poate chiar calatoria) pe care o intreprinzi incercind sa dai de fata, acum disparuta aproape 'din trafic', pe care ai vazut-o luni in sir machiindu-se la volan - sau, daca esti fata, despre socul pe care il ai atunci cind te trezesti, intr-o buna dimineata de duminica, in fata usii apartamentului tau din Kitchener, Ontario (si Canada, adica) cu un tip a carui figura ti-o amintesti vag, filtrata de doua geamuri laterale de autoturism. Sau nu...